Magazinul Concept BRISTOT

Există mai multe modalități prin care se poate promova un brand: în primul rând, calitatea, apoi ambalajul, contactul cu publicul, produsele, reclama, calitatea serviciilor și asistență.
Fiecare dintre noi are propriul său stil de viață diferit; fiecăruia dintre noi îi place să fie înconjurat de obiecte care să ofere plăcere simțurilor… când intrăm într-o casă, putem afla foarte multe lucruri despre persoana care trăiește acolo observând culorile, obiectele, mobilierul, decoraţiunile, mirosul sau cât de bine îngrijită este locuinţa. Toate aceste lucruri alcătuiesc micul univers unic al acelei persoane, casa lor, esența lor.
În mod similar, Bristot Boutique este imaginea micului nostru univers şi a tuturor elementelor care au contribuit la naşterea lui. Scopul nostru a fost de a exprima esenţa, personalitatea și filozofia brandului. Iar acea mică plăcere de zi cu zi, care e la îndemâna oricui, Luxul Accesibil, este expresia directă a acestui nou concept.
Culori calde, elegante, un aer de rafinament, profesionalism, ordine: toate aceste elemente sunt o parte esenţială din Casa Bristot, o cafenea creată pentru a reflecta exact ceea ce reprezintă brandul, un loc care exprimă personalitatea și filozofia noastră.
Toate detaliile acestui important proiect au fost stabilite și implementate de o echipă de la compania noastră împreună cu arhitectul austriac Helmut Seelos, renumit pe plan internaţional, intenţia de bază fiind promovarea imaginii noastre în rândul partenerilor noștri din lumea întreagă. Prima dintre aceste cafenele a fost deschisă în Belluno, iar dorinţa noastră este de a le propune partenerilor noștri din întreaga lume să reproducă acest prototip în marile orașe unde își desfășoară activitatea. The Coffee Boutique este compact, practic și dinamic, cu un aranjament perfect pentru spaţiile din ce în ce mai mici pe care le oferă marile oraşe, fiind însă foarte uşor de aplicat şi pentru localuri mai mari.

Detalii

Materiale din culori calde, eleganță, curățenie, profesionalism. Toate acestea sunt elemente pe care le puteți găsi în The Bristot Boutique: o cafenea boutique creată pentru a reflecta exact valorile brandului. Personalitatea sa, filozofia noastră. Prin formă și culoare, fiecare material reflectă individualitatea noastră şi caracteristicile cafelei. Fiecare formă vă conectează la scoică, ca materialele şi conceptele care converg împreună.

Proiectul

Vă prezentăm planul pentru prototipul cafenelei boutique Espresso Eccellente dal 1919. 20 de metri pătrați ce cuprind barul, toaleta şi spaţiul de depozitare. Fiecare detaliu a fost analizat pentru a obţine percepţia optică a unui spaţiu mai mare, şi pentru a-l face foarte confortabil, prin jocul oglinzilor, culorilor şi formelor care ies în evidenţă din pereţi.